Instrucţiuni de lucru

Influenţe asupra domeniului de măsurare

Domeniul de măsurare depinde de condiţiile de luminozitate şi de particularităţile de reflexie ale suprafeţei ţintă. Pentru o mai bună vizibilitate a fasciculului laser în cazul lucrărilor desfăşurate în exterior şi în condiţii de radiaţii solare puternice, utilizează ochelarii pentru laser (18) (accesoriu) şi panoul de vizare laser (17) (accesoriu) sau umbreşte suprafaţa ţintă.

Influenţe asupra rezultatului măsurării

Din cauza fenomenelor fizice, nu este exclus ca la măsurarea pe diferite suprafeţe să se ajungă la măsurări eronate. Printre acestea se numără:

  • suprafeţele transparente (de exemplu, sticlă, apă),
  • suprafeţele reflexive (de exemplu, metal şlefuit, sticlă),
  • suprafeţele poroase (de exemplu, materiale izolatoare)
  • suprafeţele structurate (de exemplu, tencuială zgrunţuroasă, piatră naturală).

Dacă este necesar, utilizează pe aceste suprafeţe panoul de vizare laser (17) (accesoriu).

În afară de acestea, măsurările eronate sunt posibile şi pe suprafeţe ţintă vizate oblic.

De asemenea, straturile de aer cu temperaturi diferite sau reflexii recepţionate indirect pot influenţa valoarea măsurată.

Lucrul cu stativul (accesoriu)

Utilizarea unui stativ este necesară în special în cazul distanţelor mai mari.

  1. Aşază aparatul de măsură cu filetul de 1/4" (13) pe placa de schimbare rapidă a stativului (19) sau pe un stativ foto uzual.
  1. Fixează prin înşurubare aparatul de măsură cu şurubul de fixare pe placa de schimbare rapidă.
  1. Setează planul de referinţă pentru măsurările efectuate cu stativ vezi Selectarea planului de referinţă.